Se spune in poveste ca imparatul Caraiman mergea cu fala in fruntea alaiului.Se tinea maret in saua pusa pe calul sau alb precum laptele proaspat, din ochi scanteia fulgere, privirea incruntata, cu sceptrul in mana, saluta norodul iesit in intampinarea sa. Castigase craiul Caraiman o mare batalie purtat cu aun alt crai, Hraparila, care voise sa-i fure imparatia dovedita a fi cea mai bogata dintre toate cunoscute la acea vreme.

    Caraiman cu oastea lui il batuse rau de tot, il ranise de moarte, ii imprastiase oastea, dar nici lui nu-i fu prea bine. O sulita vrasmasa i se infipsese in pulpa provocandu-i o rana urata ce nu se mai vindeca oricat o tratasera medicii sai. il tratasera ei cu tot felul de leacuri, cu buruieni tamaduitoare, cu fierul inrosit in foc, orice, sa-l poata pastra in viata, dar rana nu se inchidea.

     Se urca craiul pe tronul sau si porunci sa fie chemati la sfat ministrii. Le ceru sa dea raportul la toate cate s-au patrecut in dragatoriile lor pe timpul cat el, craiaul, fusese prins in inclestarea cu dusmanul sau.

     Si se poarnira ei sa prezinte rapoarte laudandu-se cat de bine s-au ingrijit de treburile imparatiei. Mai mult, toate acestea n-ar fi fost posibile fara conducerea inteleapta a craiului lor, incat cel ce ar fi auzit asemenea laud de pe margine ar fi fost tentat sa creada ca pe meleagurile acestea curg zi si noapte rauri de miere si lapte. Asata asa, de fatada, pentru ca pe delaturi, soptira ca mai buna treaba facura ei in lipsa craiului si tot asa mai buna treaba ar face de nu s-ar amesteca stapanul in treburile lor.

     Pe de o parte multumit, pe de alta parte nedumerit, craiul se puse la tafas cu craiasa lui si o intreba de-s adevarate toate cate le aflase de la ministri.

     Imparateasa se dovedise intotdeauna femeie evlavioasa, cu temere de Dumnezeu, vorba indoielnica sau mincinoasa nu avusese salaj in inima ei. Pentru a nu gesi nici de data aceasta, il sfatui pe barbatul sau sa cerceteze spusele ministrilor sai dar si din gura supusilor de rand. Numai asa poate afla adevarul curat.

     Se poarni cariul sa intrebe in dreapta, stanga pe cei toti cei intalniti in cale si multi dintre acestia, cu multa jale, ii spusera ca parte dintre cei dragi se afla prin puscarii. Mahnit peste fire de ce-i fu dat sa auda, craiul ii chema la palat pe ministri si sfetnicii sai. Li se adresa astfel:

    - Inteleptii mei sfetnici, din toate cate mi le spuserati deunazi, nu pot fi decat multumit  si chiar fericit ca am adus langa mine, la conducerea imparatiei, minti asa luminite precum ale domniilor voastre. Pentru a toate eceste merite doresc sa organizez o petrecere in cinstea dragilor mei sfetnici si de care sa se bucure timp indelungat!

    Cata bucurie, cata satisfactie pe capetele prea slavite ale dregatorilor. Si se porni chef mare, petrecere cum n-a mai fost vreodata, caci adusese craiul din imparatia sa cantareti vestiti despre a caror faima se dusese pomina parin toate craiile. Se servira felurite bucate preparate de bucatari adusi de pe alte meleaguri iat butiilor cu cel mai bun vin abia acum li se dadea cep. Bucatarii cu greu faceau fata gurilor lacome de parca se aratau donite fara fund iar pivnicerul se sperie crezand ca toarna vinul in mormane de pietris. Pocalele se dovedira prea mici pentru vapaia din gatlejul boierilor. 

    Si daca se-n fratira boierii cu Bachus, zeul minunatei licori, simtira dezlegare la limba iar aceasta dadu la iveala ce aveau in inima. 

    - Sa ne cinstim si sa ne veselim, boieri dumneavoastra, facu indrumare unul, ca doar nu bem din butiile noastre !

     - Hi-Hi  !, se veseli altul, de-ar sti caraiul cat il iubim, si-ar lega un pitroi de gat si ... baltabac in apa iazului.

     - Ba sa traiasca ! NU avem temei de suparare din partea lui. Ne mai rotunjim averile. Uniti sa fim, in rest...

    - Boier Costache, grozav de tare mi-a placut cum l-ai imbrobodit zilele trecute. L-ai vrajit ! 

    - Vistiernice Iofcea, deprinderea asta am invatat-o de la taica al meu, iar el , spunea, de la un mongol. I-ar fi zis acela: " Nu te mai sfii sa minti sau sa lingusesti pe careva daca prin asta  te alegi cu castig".

   - Intelept sfat, poate adancesti morala. 

  - Ma, cica ar fi spus careva ca Dumnezeu i-a dat limba omului ca sa-i ascunda gandurile. 

   - Asa o fi iar noi s-o folosim din plin. Pana una alta, cheama feciorul sa ne mai umple cupele astea care zac mai mult goale decat pline. 

     Nu-i servi un flacau ci o frumusete de fatuca, durdulie si rosie-n obraz precum floare de mac, iar boierii luara foc intrecandu-se in dragalasenii.

    In toiul petrcerii, dintr-o usa laturalnica isi facu aparitia caraiul, ormat de o numeroasa garda de osteni. Vazandu-i, boierilor le inghetara inimile iar vorbele li se topira in gura. Nu puteau ghici ce anume le pregateste craiul. Se facu liniste. Liniste adanca incat nici zborul mustelor nu se mai auzi. Asteptau cu nodul in gat. Le vorbi craiul.

   - Inteleptii mei sfetnici, ferice de imparatul care are in prejma asemenea barbati.Ati facut mult pentru imparatia noastra iar eu va rasplatesc dupa merit. Petrecurati o zi si-o noapte iar eu mi-as dori sa mai petreceti inca pe atat. Regret ca nu pot ramane laolalta cu voi, dar nevoile craiei ma cer in alta parte. Merg la inchisoarea cea mare sa cercetez pacatele celor intemnitati. 

    Auzind boierii una ca asta, luara foc. Se intrecura in a protesta. 

   - Aoleu! , pacatele noastre, ce ne facem, fratilor! De asta evam noi nevoie acum?

   Unuia, care din cauza spaimei ii tercuse ca prin farmec mahmureala, strga tare sa-i acopere cu vocea pe ceilalti.

   - Marite crai, ce nevoie ai sa cerecetezi faptele unor oameni din prostime afalati dupa gratii pentru pacatele lor!

    - Stapane, nu lua seama la vaicarelile lor ca sunt mesteri la ticluit minciuni asa fel sa para nevinovati !, se grabi altul la vorba.

    - Luminatia ta, numeste pe unul dintre noi sa-i cerceteze !

   -  Asta nu ! , protesta si craiul.Voiesc sa ma conving si singur de vinovatia lor.

     Si parasi sala urmat de osteni. 

   - Acum i-acum  ! ce ne facem fratilor? Pe unde scoatem camasa?

    Incepura sa se certe intre ei. 

     - Vistiernicul este vinovat ! , striga unul.Ne-a zis ca nu patim nimic.

     - Ba a voastra ca le-ati luat taranilor tot ce aveau pe batatura.

     - Iar tu ai golit vistieria ! E goala precum buzunarul rupt.

     - Aha ! 

     - Eu n-am furat de la prostime. Voi i-ati jupuit

     - Dar banii de la vistierie dincotro veneau?

       Dar cate nu si-au strigat ei si nu alipsit mult sa se incaiere.

     In ast timp, merse craiul la puscarie. Cobora o scara ce ducea catre fundul unei grote, calea fiindu-i luminata de faclia unui paznic.  In grota, putoarea grajdului neaerisit de prea multa vreme. Osanditii erau legati in lanturi grele, cu ghiulele la picioare, lungiti pe paie putrezite, iar printre ei misunau sobolanii. La vederea craiului, dabia avura puterea sa ridice fruntea.

    - Tu, omule, pentru care pricina ai fost osandit?, intreba craiul, ingrozit de ce-i fu dat sa vada.

    - Mi-a luat stapanirea vaca din grajd si daca sarii cu gura spunand ca-mi mor copii de foame, ma legara in funii.

    - Tu cu ce te-ai facut vinovat? , intreba craiul pe altul.

    - Veni vataselul sa ceara bani pentru hangarale.Nu-i avui. M-a afumat in cosar cu ardei iute, apoi m-a pus in funii. 

   - Dar tu, si tu, si tu? , ii intreb cariul scos din tatani.

     Aceleasi pacate pentru toti. Asa afla craiul cum s-au achitat ministri sai de indatoririle lor. Chema la el pe paznici si dadu strasnica porunca.

       - Deschideti portile si eliberati detinutii sa mearga la casele lor ! 

     Si porunca fu respectata intocmai. 

      - Aoleu ! Vai capul nostru, ce ne facem?, se vaicareau dregatorii. Si avura ei pentru ce se vaicari.Fura tori pusi in funii iar un gealat ii scurta pe cativa de capete. Si nu fu numai aceasta. Tuturor li se aplica si alta pedeapsa, adica ii vaduvi de averile adunate din furtisag si-o imparti celor ce au avur de suferit. 

      Faptele craiului nu avura viata lunga pentru ca rana din pulpa ii veni de hac si pleca din asta lume. Cu cat se intrista si-l jelea mai tare norodul, cu atat mai vartos se veseleau boierii de disparitia sa. Aveau speranta ca a sosot iar vremea lor. 

    Intamplarea facu sa aiba crail fecior, dar, din pacate, se nascuse orb. Se facu el, feciorul, flacau, dat tot orb ramase. 

     - Pe acesta sa-l punem crai, chicotira boierii. Orb cu se afla, n-o sa aiba habar de matrapaslacurile noastre. Hi-hi ! Si cu adevarat il saltara pe tronul tatane-sau. Boierii se bucurau, chefuiau si furau fara teama ca cineva i-ar pedepsi.

     Intr-una din zile, batu in poarta palatului un barbat. Ceru sa fie dus in fata imparatesei celei mari. 

     - Inaltimea Ta, i-a zis, sunt vraci, am in tolba mea alifii si leacuri prin care ii pot vindeca feciorului betesugul.

     - Ii poti da tu, lui, vedere, asa cum avem noi?

    - Da, ii pot da vedere. Are peste ochi o pielita ce-l face orb. 

      Ce s-a mai bucurat imparateasa auzind una ca asta. Doar ea s-a bucurat caci dregatorii au intrat in fierbere, cum se intampla cu albinele cand roiesc.

    - Ce ne facem, fratilor ?, strigau ei tragandu-se de plete si scarmanadu-si barbile. Alta pacoste pe capul nostru !

    - Sa-l alungam !, strigara unii.

   - Sa-l ucidem !, propusera altii.

     Dupa matura chibzuinta, socotira sa-i dea o traista cu aur si sa plece in lumea larga.    

     Nu li se impli dorinta pentru ca afland imparateasa de uneltirea lor, puse osteni de incerdere sa-l pazeasca pe vraci.

      Si-l unse acesta pe orb cu alifii facute dupa stiinta lui si-l spala cu fierturi dun buruieni si dupa cateva luni de oblojeli, craiaul putu vedea tot asa de bine ca toti ceilalti oameni. 

     Ce mare bucurie pe capul norodului si ce pacoste pe al dregatorilor care fierbeau si se zbuciumau taman ca salbaticiunile prinse-n lat.

    Dupa putin timp, craiulo cel tanar vazu cu ochii sai toate relele savarsite de dregatori. Sducat de parintii sai in spriritul dreptatii, ii priponi in  funii pe cei vinovati, pe cativa ii scurta de cap, iar ceilalti isi petrecura restul vietii dupa gratii. 

   Norodul multumi Cerului pentru asa izbanda si se rugara pentru sanatatea craiului.





MORALA: PACAT CA TOATE ACESTEA SE PETREC DOAR IN POVESTE !​​