AFORISME   

Cosmin Ştefan GEORGESCU

 

Ochiul  care  contemplă nu  poate  cântari.

 

Gândirea e melicul meu.

 

Singura   boală  care  e  a  ta  e  aceea  de  care  nu  te  vindeci.

 

Dacă vei trăi  mult,  e  meritul  trupului.

 

Dacă   vei  trăi  cu  folos,  e  darul  sufletului.

 

Iisus  şi-a  botezat  tălpile  mergând  pe   ape.

 

Cine  se  iubeşte  pe  sine   se  şi  îmbrăţisează  - iar  cu  mâinile  in   jurul  trupului  nu se poate  face  nimic.

 

Dumnezeu  nu  vrea   să  suferim. Vrea  doar  să  fim  conştienţi  de  durere.

 

 

 

Sângele   din  inimă,  de  fiecare  dată  când îl  pierdem,  face  loc  sufletului.

 

În  deşertăciunea noastră  avem  de  ales  între praf  şi pulbere.

 

Respectul  e  adoraţia cazonă.

 

Martirul nu  moare. E omorât.

 

Dacă  Dumnezeu vrea, omul    trebuie  doar să  ceară.

 

Cine  vorbeşte  despre  minuni  are  aripi  de înger  de închiriat.

 

Lacătul  care îţi închide  averea  îţi închide  şi  sufletul.

 

Cearta   dintre  Biserici  întăreşte sectele.

 

Iubirea   are   în    ea  iertarea.

 

Recursul  la  Judecata  de  Apoi  vizează  sentinţa, nu  durata ei.

 

Mă  sacrific. E    tot  ce  pot  să fac  într-o  situaţie dată.

 

Lăsaţi-mă  să  mor!  E  timpul   meu  liber.

 

 “Ce  umbră  am!” -  spune  apreciativ pigmeul.

 

La  bătrâneţe  începem  să  ne  priveghem  viaţa.

 

Toaca – inima  ce   bate  în  Biserică.

 

Să  plângi  pentru  o  amintire  e  ca  şi  cum   ai  râde  de  ceea ce   se  va  întâmpla.

 

Vasul   credinţei,   fie   spart,   fie   fisurat,  tot  pierde    toată  apa.

 

În  Cer,  indiferent   de  greutate,  ne-o  pierdem.

 

 

 

 

Nu   te  vei  întâlni   niciodată   cu  cineva  care  te   aşteaptă,  dacă şi   tu  îl  aştepţi.

 

Când   eşti  fericit, nu  mai  ştii  cine  te   fericeşte.

 

Catehismul   avea   răspunsurile   şi  a   formulat  apoi   cam  ce   întrebări  ar  putea  pune oamenii.

 

Nu vreau  nimic. Asta   e  tot  ce  vă  cer.

 

În   drumul  spre  Biserică   sunt   toate  ispitele. La  întoarcere  nu  mai  e  niciuna.

 

În   Valea  Dorului   apele  sunt  repezi.

 

Miruindu-ne,   trupul   nostru  devine  ca  al   peştelui. Trecem toate  Vămile  Văzduhului.

 

Cine   îţi  impozitează  venitul  nu  îţi   decontează  riscul.

 

Nicio   moarte   nu   e   numai  a  aceluia   ce  moare.

 

Norocul   e    ca   peştele  care îţi  sare  în   barcă: dacă  nu-l  prinzi   sare  înapoi  în   apă.

 

Teama   e  zadarnică. Noi  nu  ne   temem  de  ce  s-a  întâmplat    cu  noi,   ci  de     ceea   ce  s-ar  putea    întâmpla,    deci  de    un  lucru  supus  improbabilului.

 

Ca  şi    un   fruct   de  pe  masă, Credinţa  este  sau  nu  este. Şi  când  este  -  este  totală.

 

Harul  omului  de  a-L   cunoaşte  pe  Dumnezeu ţine de capacitatea omului de a se cunoaşte pe sine.

 

Jertfa  pe  care  ne-o  cere  Dumnezeu  e  mai  mică  decât   ce îi  cerem noi  Lui.

 

 

 

 

Întocmai  Lui  Iisus  pe  Cruce,  în  Biserică poţi  să  stai lângă  un  tâlhar.  Nu  vei   deprinde   furatul,  dar  îl  poţi  mântui.

 

Forţa  Lui  Dumnezeu  constă  în  iubire. Slăbiciunea  noastră  constă  în  ură.

 

Urâţi  nu  sunt decât oamenii  care  nu    au  suflet.

 

Tot   ce  e   veşnic  nu  poate  fi  măsurat  de  timp.

 

În    ceasul  de  aur  al  bogatul tot atâtea secunde încap ca  şi  în cel de  aramă al săracului.

 

Semnul  că  Iisus  s-a  înălţat rezidă  din  faptul că untdelemnul cu  care i-au  fost unse  picioarele  a  ajuns  mir pe  frunţile  noastre.

 

Ca  să   te   arate  cu  degetul,  mai  întâi   te    loveşte  cu  piatra   pe  care  o  are  în   mână.

 

Diavolul  se   agaţă  de  aripile   îngerului  nu  ca    să  zboare -  ci   ca  să  le   închidă.

 

Cât  Adevăr,  atâta  Credinţă.

 

Pentru  ipocriţi  păcatele  uşoare  sunt  mai  ademenitoare.

 

Şi   pe  cei  sănătoşi  îi  încearcă  boala.

 

Capacitatea  unui  om   de  a  înţelege   ţine  de    aptitudinea lui  de  a-şi  imagina.

 

Cine   nesocoteşte  cuvintele  Domnului  nu  le-a   auzit.

 

Cine   moare  primul  nu  înseamnă  că  ajunge  primul  în  Rai.

 

Piatra  noastră  funerară  devine  Biserica  de   deasupra   noastră  prin   care   ne     vom  înalţă  la  Ceruri.

 

 

Cine   se  bucură    de  fapta  bună   săvârşită,  ajută  de   două  ori.

 

Rotulele – oasele sesamoide, seminţele genunchilor noştri, rodesc pământul când îngenunchem   rugăciunea.

 

Nu-i cere lui Dumnezeu ceea ce nu eşti vrednic să primeşti, că îţi va oferi şi te vei face de ocară.

 

Drumul  spre   Dumnezeu   e  vertical. Nu   se   poate  parcurge  cu  paşii, ci cu aripile.

 

Cerul   e  infinit  mai  înalt  decât   noi. Aceasta  trebuie   să  fie   şi    dimensiunea   smereniei  noastre.

 

Ne   justificăm  greşelile  prin  altele  mai  mari  pe  care  le-am   evitat.

 

Nu   punem  întrebări  de  teama  răspunsurilor.

 

 

Sănătatea  şi credinţa  ţin  mai  mult  de   ceea   ce  ar  trebui  să  facem,  decât  de  ceea  ce  facem.

 

Cu  cât  îţi  iubeşti  mai  mult  destinul,  cu  atât  îl  înţelegi  mai  puţin.

 

Viaţa  e  o   evadare.  Oriunde  ajungi   la  un  moment  dat,  vei  fi  prins.
 

Graţia  e   Frumuseţea  care    se  ignoră.

 

Estetica  e  mitologia  femeii.

 

Doamne,  ţine-ne  paşii  pe  Căile   Tale!

 

Nu  vă  grăbiţi  să   cunoaşteţi,   că   cine   cunoaşte,  uită! Căzniţi-vă  să  înţelegeţi,   că   cine  înţelege,   făptuieşte!

 

 

 

 

Într-o  lume   rea – Binele  iese  uşor  în  evidenţă,   ca  o    floare  între  buruieni.  E  păcat   să  nu-l  făptuim!

 

Oamenii  care  nu   înţeleg  dreptatea,   şi-o   fac   singuri.

Iisus  a  fost  Învăţătorul  care   şi-a   ales  Ucenicii. Astăzi,  elevii  îşi  aleg   profesorii.

 

Greşiţi  în  fiecare   zi,  dar  nu  în   fiecare  oră!

 

Viaţa  e  o  luptă:  cu   cât  o  dai  mai   în  interior   cu  atât   eşti  mai paşnic.

 

Dumnezeu   are  în   gândul    Său   toate    gândurile  noastre. “Gândesc   deci  exist”  a  lui   Descartes  e  de  fapt “Gândesc  deci   exist  în  Dumnezeu”.

 

Lumea  e  bună,  dar în  Bunătatea  ei  noi  nu  mai  avem loc.

 

 

Dumnezeu  ne  ştie păcatele.  Rolul  spovedaniei  e  de  a  ni  le  recunoaşte  noi  înşine  şi  de  a  ne  căi.

 

Dacă un om te roagă ceva, cere-i iertare că nu i-ai sesizat nevoinţa!

 

Viaţa  e  o  cuşcă. Dacă   nu    am dat  de  gratii  înseamnă  că  nu  am   alergat  destul.

 

Cine  mă poate  învăţa  mai  bine  plecarea   decât   cei  ce  vin?

 

Uitarea e singurul mod de a ierta.

 

Dacă  diavolul  te  ia partener  de   drum,  să  ştii  că  drumul  e  scurt!

 

Dacă  mori,  ai  toate  şansele  să  reînvii. Dacă  trăieşti,  ai  toate   şansele   să  mori.

 

Înstrăinarea  e  când  nu  te  mai  grăbeşti  pe  tine. Singurătatea  e  când  te   găseşti.

 

Pleci  pe  toate    drumurile.  Te  întorci   pe  unul   singur.

 

Îndoiala nu e negarea credinţei, ci verificarea ei.

 

Furtuna  din  afara  noastră  în  noi  devine  ploaie  molcomă  şi  roditoare.

 

Visul  e  separat    de  realitate  doar   prin    câteva  ore  de  somn.

 

Dacă  nu îţi  mai   cauţi  împlinirea   după  ce   ţi-ai   găsit-o,  e  semn  că  ai  dat  peste a  altuia.

 

Venirile neanunţate nu  sunt  biblice.

 

Parcimonia  aşteptării: “Poate  apare  cineva”.

 

Pentru   a  mă avea   ostatic definitiv, zeii m-au închis într-o peşteră cu  prea  multe  ieşiri.

 

 

Darul  nu  se întoarce. Se  împlineşte.

 

“Vor  fi  oare   la  fel  de  puternici  şi mâine? ” Întrebare  de  halterofil, nu  de  ascet.

 

Nu  drumul  e  important,  ci  direcţia.

 

Trupul  nu  e   nimic  fără  suflet,  aşa   cum  Pământul   e  întunecat  fără  Soare.

 

Cel   mai    roditor  pământ  rămâne   acela   al  trupului.

 

Sunt   oameni  care,  doar  când  mint,  se  ţin  de  cuvânt.

 

Evadează  doar  cei  care  nu  îşi  înţeleg vina.

 

Pasărea în zbor trece fără efort şi peste munţii mai mari şi peste cei mai mici.

 

 

Prin  moartea  noastră , locul  ne   e  luat   de  ceea  ce  am  făcut  mai  bun.

 

Cine  se  teme  de  moarte  nu  a  ridicat  niciodată ochii  spre                 Cer.

 

Impresia   oamenilor   că  sunt uniţi  provine  din  faptul  că  sunt  mulţi.

 

Animalul agresat devine mai rău. Omul în suferinţă devine mai bun.

 

Amintirile    valorifică  trecutul. Memoriile   îl   contabilizează.

 

Cine îşi   face dreptate împarte  vina   cu  cel  pedepsit.

 

Sufletul  e  vânat  domnesc. Oasele  nu   se  lasă  pe  tavă.

 

Nu  zâmbiţi!  Păstraţi-vă calmul!

 

Uitându-vă  îndatoririle,   vă  faceţi  deja  altele.

 

Într-o lume  în  mişcare,  cine  stă  pe   loc  regresează.

 

Noi  cautăm   Fericirea. Biblia  ne  spune  clar  că  nu   sunt  decât  Fericiri.

 

Viaţa  mi-a  dat  totul. Eu  i-am  dat restul.

 

Imparţialitatea  separă  jumătăţile  Lumii.

 

Vino,  Iubire! Sănătatea   ta  ţine  de  mine.

 

Stelele — lacrimile de pe obrazul Nopţii — cad rând pe rând în  mare.

 

Când  câştigi  un  lucru,  îi  afli  folosul,  când îl pierzi,  îi  afli valoarea.

 

Nu  vă  lăudaţi  cu  lauda  voastră  că  e   subiectivă,  nici  cu  lauda  altora că  e  deşartă şi plină  de  interes,  ci  aşteptaţi să  auziţi  Lauda  Domnului  care picură  în  suflet  ca  roua  de  pe  petalele  trandafirilor.

 

Sănătatea  e fragilă  ca  o  floare  dar — paradoxal — nu  trebuie  îngrijită prea  mult. Unei  flori dacă  îi   dai  prea multă apă  se îneacă.

 

Singurătatea  nu   înseamnă izolare,   ci  gândirea  şi  trăirea  în  tine  cu  gândul  la  Dumnezeu.

 

Puterea  omului vine  din    Cer,  de  unde  i  s-a   dat  Suflare  Divină.

 

Averea  e  greutatea  din   spatele  tău. Cu  cât  o  sporeşti cu  atât  te  împovărezi.

 

Nu-I  cere  Lui  Dumnezeu lucrurile  pe  care  le  poţi  face  singur,  dar  cere-I  Binecuvântarea  de  a  le face!

 

Mare  e moartea  celui  care  ştie  pentru  ce  moare.

 

Orice  luptă   e  nedreaptă.  Chiar  şi atunci  când luptăm  pentru  

 

 

dreptate,  trebuie  să  găsim  alt  mod  de a  o   împlini.

 

Când murim, trupul roagă sufletul să îl uite curând.

 

Sfântul    care    nu  are   un  diavol  lângă  el  nu  e  real.

 

Minciuna sugrumă adevărul, celelalte mimează resuscitarea.

 

Leneşul,  când  nu  vrea  să  muncească,  îşi  face de treabă.

 

Adevărata  prietenie  nu  e   aceea  pe  care  o  exprimi,   ci — paradoxal — e  tocmai   aceea   pe  care   o  eviţi, de  teamă  să  nu   se  transforme în  ceva mai  profund.

 

Cerul — Pământul  Frunţilor   noastre.

 

Înălţarea — Învierea   din  Cer.

 

 

 

Moare doar partea  din  trup  care  nu  a  fost  sfinţită  la  Botez — adică  tot  ce  depăşeşte  greutatea  unui  prunc.

 

Oamenii  spera  ca  pe  Lumea  Cealaltă  să  găsească  două  pancarde: “Raiul“  şi  “Iadul”.  Se  înşeală. E  una   singură: “Nu  săriţi  gardul!”

 

Serviţi-vă  cu  cele    mai  alese  bucate    de  la  Masa  Vieţii! Veţi  avea  de  parcurs  un  lung  drum  după  acest  ospăţ.

 

Toate   vin  la  timp. Numai  că  noi  suntem  prea  grăbiţi,  ca   nişte  ceasuri  care  au  doar  secundar.

 

Un  om  plin  de  ambiţii  e  ca  un  pom  ce  pare  înflorit,  dar  el  e   înăbuşit  de  voalul  alb  ţesut  de  omizi.

 

La  apelul  Morţii,  cei  chemaţi  nu  mai  apucă  să  spună: " Prezent!"

 

Nimeni  nu  are  încredere  în  Viaţa  de  Apoi. Dovada  că  toată  lumea   trăieşte  din  plin  aici.

 

 

Oamenii  ar  da  orice    ca  să  trăiască,  dar  preferă  să  o  facă pe   gratis  rugându-se.

 

Păcatele  ne  fac   viaţa  frumoasă , dar  şi  scurtă.

 

De Dumnezeu mi-e teamă, de diavol — groază.

 

Moliere  a  murit  pe  scenă. Câţi   actori   i-au  mai  jucat  rolul?

 

Scârţâie  doar   patul   cuplurilor  tinere.

 

Câţi oameni în cimitir — şi totuşi ne simţim singuri…

 

 

Oricât te-ar iubi Dumnezeu, cheile sunt la Sfântul Petru.

 

Prietenii  te  însoţesc   la  înmormântare.  Duşmanii   sunt  deja  la    mormânt.

 

Vestea bună nu are nevoie de megafon.

 

Toţi  murim . Câţiva  trăim.

 

În timpul liber fac jogging. La serviciu alerg.

 

Noi  ne  batem  joc  de  Viaţă. Moartea  îşi  bate  joc  de  noi.

 

Sunt cel mai credibil narator al vieţii mele.

 

Cât  de  puţin  credem   în  Viaţa  de Apoi!  Nimeni  nu  îşi  ia  lucruri  de  schimb.